23.02.2015 12:43

Mâine Klaus Iohannis vine la Chișinău! Iată PROGRAMUL vizitei

În perioada 24-25 februarie, președintele României, Klaus Iohannis, va întreprinde o vizită la Chișinău, la invitația omologului său moldovean, Nicolae Timofti. Șeful statului român are programate întrevederi cu reprezentanții conducerii de vîrf ai țării, precum și cu liderii partidelor proeuropene, informează Noi.md.

Klaus Iohannis va fi întîmpinat pe Aeroportul Internațional Chișinău, în după-amiaza zilei de mîine, de către președintele Timofti. Ulterior, în urma unei întrevederi tête-à-tête, cei doi vor susține o conferință de presă. Spre seară, Iohannis va participa la un dineu oficial oferit de Nicolae Timofti la Crama Cricova.

Întrevederile cu liderii partidelor proeuropene Vlad Filat, Mihai Ghimpu, Marian Lupu, sînt programate pentru ziua de miercuri, 25 februarie. Totodată, Klaus Iohannis va avea o întrevedere cu spicherul Andrian Candu și va susține o alocuțiune în fața studenților de la Universitatea de Stat.

Vizita la Chișinău a președintelui român se va încheia pe 25 februarie.

Comentarii