02.02.2016 06:16
Ministrul german al muncii: Imigranții ori se integrează, ori riscă tăierea ajutoarelor sociale
Imigranții din Germania trebuie să se integreze în societate, în caz contra riscând tăierea ajutoarele sociale, a atras luni atenția ministrul german al muncii, Andrea Nahles, într-un mesaj care ar putea semnala o înăsprire a răspunsului guvernului condus de cancelarul Angela Merkel la criza refugiaților, relatează DPA.
"Toți cei care vin aici căutând protecție și dorind să înceapă o nouă viață trebuie să respecte regulile și valorile noastre", a scris ministrul muncii într-un editorial apărut în ediția de luni a cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Guvernul "va tăia ajutoarele celor care lasă de înțeles că nu vor să se integreze", a scris Andrea Nahles.
Ministrul a mai precizat că învățarea limbii germane este un factor-cheie în eforturile imigranților și refugiaților de a se integra în societate, alături de muncă și de abilitatea de a trăi independent, fără sprijinul reprezentat de ajutoarele sociale.
Peste un milion de solicitanți de azil au ajuns în Germania anul trecut, punând sub presiune sistemul de primire și resursele autorităților regionale.
Totuși, Andrea Nahles a mai subliniat că atenția nu trebuie să se concentreze doar pe nou-veniți, susținând că peste un milion de persoane nu au loc de muncă de mult timp în Germania și merită de asemenea ajutoare sociale.
Politica ușilor deschise a cancelarului Merkel privind imigranții și refugiații a fost supusă recent unei presiuni enorme, în contextul în care propria sa coaliție cere limitarea numărului de sosiri.
Sursa: agerpres.ro