01.06.2016 12:50
Ministrul Mediului anunţă schimbări
În decurs de cinci ani, toţi locuitorii satelor vor achita, la fel ca şi locuitorii oraşelor, taxe pentru evacuarea deşeurilor. Anunţul a fost făcut de către ministrul mediului, Valeriu Munteanu, în cadrul emisiunii „Pahomi” de la postul de televiziune „Realitatea TV”, transmite IPN.
Valeriu Munteanu a comunicat că este în proces de organizare o întreprindere de salubrizare la nivel naţional, iar oamenii vor trebui să semneze contracte cu această întreprindere. „Oamenii nu vor mai putea să arunce gunoiul pe unde nimereşte. Vor fi obligaţi să semneze contracte cu întreprinderea respectivă. Dacă nu vor avea astfel de contracte, înseamnă că aruncă gunoiul în locuri interzise şi vor fi amendaţi, că doar nu-l mănâncă”, a spus ministrul.
Valeriu Munteanu este conştient că ideea va întâmpina rezistenţă în special din partea locuitorilor de la sate, dar crede că pe parcursul timpului lucrurile se vor rezolva. „Este vorba şi de mentalitatea oamenilor. Majoritatea celor de la sate nici de cum nu acceptă sistemul de canalizare, spun că nu vor să aibă veceul în casă, dar îl ţin afară, în apropiere de fântâna din care beau apă. A fost şi cu energia electrică, când mulţi nu voiau să achite, dar până la urmă s-au obişnuit”, a precizat Munteanu.
Ministrul mediului a mai comunicat că peste şase luni va fi interzis exportul de lemn din Republica Moldova şi vor fi reglementate strict extragerile de resurse naturale: „Resursele naturale sunt extrem de limitate şi în scurt timp ar putea să dispară prundişul şi unele categorii de nisipuri. Extragerea acestor materiale din râurile Nistru şi Prut este interzisă. Din Republica Moldova se exportă masiv lemn. Şi aceasta în condiţiile când doar 12 la sută din suprafaţa ţării noastre este împădurită, în timp ce în ţările europene pădurile reprezintă cel puţin 30 la sută din suprafaţă”.