16.03.2015 09:50
Moldova va putea exporta produse de origine animalieră în țările UE
Moldova va putea exporta produse de origine animalieră în țările UE în a doua jumătate a acestui an. Despre acest lucru a anunțat viceministrul Economiei, Octavian Calmîc, în cadrul unui interviu acordat pentru MBC. Tot el a menționat că în prezent suntem la etapa de recunoaștere a sistemului de calitate.
Viceministrul Economiei, Octavian Calmîc, a declarat că în aprilie în țara noastră va veni o misiune europeană care va evalua sistemul de calitate implementat până în prezent.
Dacă vom trece cu succes de această misiune de evaluare, atunci în a doua jumătate a acestui an vom reuși să exportăm produsele. Acest lucru ne va permite să mărim volumele de export în țările europene. Conform specialiștilor internaționali și locali, volumul exportului ar putea crește cu cel puțin 16%. Totul depinde de conjunctura de pe piața internă și externă.
În 2014 a crescut volumul de export în UE cu aproximativ 10%, iar importurile cu 3,5%. Aceste creșteri s-au datorat, în special, produselor agroalimentare. Însă cu toate acestea, nu toate cotele de export au fost utilizate pe deplin.
În ceea ce privește strugurii de masă, în 2014, Serviciul Vamal a fixat exportul a 10 mii de tone. Însă conform statisticii UE volumul exportului a însumat 4,5 mii de tone de struguri. Astfel, statistica nostră arată că cota de export este utilizată 100%, iar cea europeană arată doar 40%. Probabil, ne-am ocupat cu reexportul sau a fost exportat în alt regim.
Potrivit viceministrului economiei, nivelul scăzut al cotelor de export s-ar putea explica prin faptul că antreprenorii moldoveni sunt puțin informați despre piața UE în general și le este mai ușor să contacteze companiile românești.
Trebuie să mergem mai departe, în țări mai dezvoltate. Anul trecut noi am primit prima tranșă de bani în valoare de 30 milioane de euro pentru a susține comunitatea de afaceri în implementarea Acorsului de Asociere. Acești bani vor fi utilizați pentru diverse misiuni de afaceri, participări la exepozițiile din străinătate, cu scopul de a promova produsele noastre.
Pe de altă parte, portivit lui Octavian Calmîc restricțiile comerciale impuse de Rusia au avut un mare impact. El a menționat că din cauza acestora s-au schimbat condițiile pe piața UE, prețurile au scăzut, ceea ce înseamnă că acum competitivitatea produselor moldovenești a scăzut.