16.05.2019 14:17

Moldovenii cu cetăţenie română pot participa la referendumul din 26 mai

Moldovenii cu cetăţenie română vor putea participa la 26 mai la alegerile europarlamentare, dar și la un referendum național.

Aceştia vor primi la cele 36 secţii de vot deschise pe teritoriul R. Moldova două buletine: unul pentru referendum şi unul pentru alegerile în Parlamentul European, transmite Știri.md cu referire la Moldpres.md.

Potrivit Ambasadei României la Chişinău, ambele scrutine se vor desfășura în cadrul acelorași secții de votare, în același interval orar: 07:00-21:00. Alegătorii pot opta dacă votează doar pentru un scrutin sau pentru ambele. 

Pentru referendum alegătorii vor primi, în mod obligatoriu, două buletine de vot, câte unul pentru fiecare întrebare supusă referendumului, neavând posibilitatea de a opta pentru una sau alta din întrebări. 

În primul buletin, moldovenii cu cetăţenie română vor răspunde la întrebarea “Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie ?”, iar în cel de-al doilea buletin va fi indicată întrebarea “Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”.

Pentru a-și exercita dreptul de vot, alegătorii trebuie să dețină un act de identitate românesc valabil: pașaport diplomatic, pașaport diplomatic electronic, pașaport de serviciu, pașaport de serviciu electronic, pașaport simplu, pașaport simplu electronic, pașaport simplu temporar, cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, cartea electronică de identitate sau buletinul de identitate.

Din totalul celor 36 de secții de votare deschise în Republica Moldova, 13 vor activa la Chișinău. Alte două secții vor funcționa la Bălți. Totodată, câte o secție de votare va funcționa la Ungheni, Soroca, Drochia, Edineț, Fălești, Florești, Telenești, Hâncești, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Căușeni, Anenii Noi, Bardar, Călărași, Cahul, Cantemir, Cimișlia, Giurgiulești, Leova și Carabetovca.


SURSA

Comentarii