18.10.2016 14:01

Moldova, îndemnată să desfăşoare alegeri libere şi corecte

Comitetul de conducere al Forumului societăţii civile din Parteneriatul Estic a făcut o declaraţie în privinţa referendumului din Azerbaidjan, alegerilor parlamentare din Belarus şi Georgia, precum şi în privinţa apropiatelor alegeri prezidenţiale din Moldova şi alegerilor legislative din Armenia. În declaraţie se menţionează că "un imperativ pentru toate aceste alegeri trebuie să devină libertatea şi corectitudinea".

În declaraţie sînt indicate încălcările care au avut loc în timpul procesului de votare în Azerbaidjan şi Belarus.

Referitor la Moldova, în document se menţionează deficitul de încredere a cetăţenilor în autorităţi, în special din cauza nivelului înalt de corupţie.

"Apropiatele alegeri prezidenţiale din Moldova, din 30 octombrie, vor fi un test politic de rezistenţă a sistemului politic al ţării, a cărui încredere a fost subminată considerabil din cauza corupţiei. Este extrem de important ca alegerile să fie libere şi corecte şi ca astfel să fie recunoscute şi de populaţie. Doar un asemenea final poate pune bazele pentru revenirea încrederii cetăţenilor în viitorul democratic al ţării", consideră conducerea Forumului.

Forumul îndeamnă ţările membre să întreprindă toate măsurile care depind de ele pentru a realiza principiile unor alegeri libere şi corecte.

De asemenea, conducerea Comitetului s-a adresat partidelor politice din Uniunea Europeană cu solicitarea de a susţine un sistem politic corect în regiunea Parteneriatului Estic.

SURSA

Comentarii