12.06.2015 12:36

Parlamentul României a respins moțiunea de cenzură împotriva Guvernului

Astăzi a fost o zi decisivă și pentru premierul român. Plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului s-a întrunit pentru a-și exprima votul referitor la moțiunea de cenzură guvernului Ponta.

Plenul comun al Camerei Deputaților și Senatulu a respins vineri moțiunea de cenzură inițiată de PNL, intitulată "Victor Ponta - demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu este o lozincă!" Liberalii au solicitat în moțiune retragerea încrederii Guvernului. Potrivit PNL, "Guvernul Ponta a încălcat Constituția și a săvârșit abuzuri inimaginabile".

"Motivul fundamental pentru care considerăm că trebuie, acum, să retrageți încrederea acestui Guvern este faptul că și-a bătut joc de ceea ce este mai sfânt într-o democrație", se menționa în moțiunea de cenzură, indicându-se dreptul la vot. Pentru a trece, moțiunea trebuia să întrunească 278 de voturi favorabile, iar "pentru" au votat doar 194 de parlamentari.

Comentarii