21.09.2015 10:03
”Partidul nostru” și PSRM vor organiza acțiuni de protest
O nouă manifestație de protest va avea loc la data de 27 septembrie în fața clădirii Parlamentului. Despre aceasta a anunțat liderul PSRM, Igor Dodon. Potrivit acestuia, protestul va fi organizat împreună cu ”Partidul Nostru”, condus de primarul or. Bălți Renato Usatîi. Anunțul celor 2 a fost făcut în cadrul a două conferințe de presă separate și vine după ce, săptămânile trecute, Igor Dodon a fost la Moscova în vizite private.
„Să lăsăm într-o parte tot ce a fost ideologic, noi chemăm la proteste fără drapele de partid. Va fi sub drapelul lui Ștefan cel Mare. Ne vom întâlni în fața Parlametului și vom protesta non stop, vom instala corturi”, - menționează Dodon.
Acesta spune însă că manifestația se va desfășura pașnic. „Acțiunile de protest vor fi pașnice, vom face față tuturor încercărilor, avem mai multe măsuri pe care le-am luat deja. Nu exclud că manifestațiile vor avea o amploare mult mai mare”, - mai adaugă Dodon.
Totodată, și Renato Usatîi, un alt politician apropiat de Kremlin, a susținut cu puțin timp în urmă o conferință de presă în care afirmă că este gata să doarmă în corturi și că nu se va lăsa atât de ușor, precum au făcut-o cei de la Platforma DA.
Mai mult, Usatîi dă asigurări că protestatarii nu se vor plictisi. Acesta promite că în fiecare seară vor fi derulate filme artistice.
Sursă: unimedia.info