27.02.2015 08:45

Polonia va transmite instructori militari în Ucraina

Polonia va trimite instructori în Ucraina, într-o misiune de antrenare a militarilor ucraineni, răspunzând astfel unei solicitări de asistenţă Ministrul polonez al Apărării, Tomasz Siemoniak, a declarat că instructorii militari polonezi vor efectua antrenamentele în baze militare ucrainene din Kiev şi Lvov, relatează Associated Press.

Siemoniak a precizat că numărul instructorilor ucraineni va fi decis în luna martie. În prezent, 33 de militari ucraineni sunt antrenaţi pe teritoriul Poloniei. Marea Britanie va trimite 75 de instructori militari în Ucraina, în martie, pentru a oferi asistenţă armatei ucrainene, confruntată cu un conflict separatist, scrie Money.ro.

Departamentul american al Apărării a anunţat săptămâna trecută că va trimite în Ucraina 600 de militari pentru antrenarea trupelor ucrainene care luptă împotriva insurgenţilor proruşi.

Comentarii