23.11.2016 15:16
Aplicarea Acordului de asociere RM-UE, evaluată de ambasadori cu misiuni speciale
Ambasadorii cu misiuni speciale pentru Parteneriatul Estic din 11 ţări ale Uniunii Europene au sosit la Chişinău într-o vizită de evaluare.
Surse din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene au relatat că miercuri, la întrevederea lor cu ministrul Andrei Galbur, ei au spus că vizita reprezintă o mărturie a dinamizării relaţiilor de cooperare între Republica Moldova şi Uniunea Europeană atît în domeniul politic, cît şi pe dimensiunea Parteneriatului Estic.
În cadrul discuţiilor au fost abordate mai multe subiecte ce ţin de dialogul dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană. În particular, au fost trecute în revistă evoluţiile în implementarea prevederilor Acordului de asociere RM-IE, precum şi priorităţile pe termen scurt pe dimensiunea integrării europene.