22.04.2015 11:35
Președintele Lituaniei, Dalia Grybauskaitė, întreprinde astăzi o vizită oficială în Republica Moldova
Președintele Lituaniei, Dalia Grybauskaitė a întreprins astăzi o vizită oficială în Republica Moldova la invitația președintelui țării Nicolae Timofti. Liderul de la Vilnius a fost întâmpinat cu onoruri militare la Reşedinţa de Stat.
Aeronava cu delegaţia de la Vilnius a aterizat la Chişinău la ora 11.00. Preşedintele lituanian a fos întâmpinat de președintele țării Nicolaie Timofti cu onoruri militare, pâine și sare la Reşedinţa de Stat. Ulterior, cei doi oficiali au avut o întrevedere tet-a-tet. Cu această ocazie, Nicolae Timofti i-a acordat omologului său baltic „Ordinului Republicii”, după care au susținut o conferință de presă comună.
Preşedintele lituanian, Dalia Grybauskaitė, a dat asigurări de spijinul plenar al Vilniusului pentru integarea europeană a Chişinăului. "Noi vă vom sprijini, dar voi sunteţi cei care trebuie să vă asumaţi viitorul. Nu putem trăi vieţile voastre", a spus Dalia Grybauskaitė. La rândul său, preşedintele Republicii Moldova a mulţumit înaltului oaspete pentru suportul acordat. El a menţionat activitatea specialiştilor lituanieni în accelerarea realizării de către Moldova a prevederilor din Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.
Menționăm că, în anul 2014, balanța schimbului comercial între Moldova şi Lituania a constituit 4 milioane 336 de mii de dolari americani.