29.09.2016 03:20
Premierul Pavel Filip despre moţiunea de cenzură împotriva Guvernului: "Este un show politic"
Moţiunea de cenzură, înaintată de socialişti, comunişti şi liberal-democraţi este un show politic în ajun de campanie electorală. Iar asumarea răspunderii Guvernului pentru cele şapte proiecte de legi era o decizie extrem de importantă.
În caz contrar, Moldova ar fi pierdut trei miliarde de lei de credite şi granturi.
Declaraţiile au fost făcute de către premierul Pavel Filip, la începutul şedinţei Cabinetului de Miniştri.
"Miroase a ipocrizie aici, din punctul meu de vedere. Cu atât mai mult, toţi care critică, eu sunt convins că ar fi procedat exact la fel, cum am procedat noi. Altă soluţie pentru aceasta problemă pur şi simplu nu există", a precizat prim-ministrul Republicii Moldova.
Pavel Filip s-a arătat convins că moţiunea de cenzură nu are nicio şansă să fie susţinută de Parlament. Potrivit lui, decizia privind asumarea răspunderii era coordonată cu partenerii externi şi reprezintă o precondiție pentru semnarea unui nou acord de finanţare cu FMI.
„Este un demers populist și electoral, care nu ține cont de interesul oamenilor. Acest pachet de șapte legi pe care ne-am asumat răspunderea înseamnă legi foarte importante şi vreau ca şi oamenii să ştie că aceste legi, dincolo de importanţa lor pentru Republica Moldova, mai reprezintă şi o parte din precondiţiile Fondului Monetar Internaţional. Aici dacă ar fi să facem un joc de logică, să vă spun tuturor ce înseamnă un program cu FMI aprobat în luna octombrie, asta ar însemna aproape 25 de milioane de dolari din partea Fondului Monetar Internaţional, 45 de milioane de dolari de la Banca Mondială și aproximativ 55 de milioane de euro de la Uniunea Europeană”, a precizat Prim-ministrul, explicând importanţa acestor decizii.
Premierul a mai menţionat că deciziile corespunzătoare au fost coordonate atât cu majoritatea parlamentară, cât şi cu partenerii de dezvoltare. Astfel, chiar şi decizia ce vizează emiterea obligaţiunilor de stat în legătură cu datoria celor trei bănci lichidate, ar însemna cheltuieli de circa 750 de milioane de lei, or finanţarea externă care se va deschide urmare a adoptării pachetului de legi va depăşi mult această sumă şi va constitui peste 3 miliarde de lei. Premierul s-a arătat încrezător că Guvernul va trece cu bine şi de această a doua moţiune de cenzură şi va continua implementarea reformelor necesare pentru dezvoltarea ţării.
Luni, Guvernul şi-a asumat răspundere pentru şapte proiecte de legi. Este vorba de documentele care vizează consolidarea și curățarea sectorului bancar și cele privind bugetul de stat.