23.10.2015 14:54

Presiuni pe demiterea lui Chetraru

Un alt protest, la fel de gălăgios a avut loc astăzi la Reşedinţa de Stat. Activiştii Platformei Civice Demnitate şi Adevăr au pichetat sediul instituţiei şi i-au cerut preşedintelui Nicolae Timofti să treacă de partea poporului și să semneze demersul premierului Streleţ de demitere din funcţie a directorului Centrului Național Anticorupție (CNA), Viorel Chetraru.

Vasile Nastase, membru al platformei, a declarat că acest demers, nu este doar al premierului, ci al poporului, pentru că această solicitare a fost înaintată de popor încă la manifestaţiile din aprilie.

”Astăzi am avut drept scop să facem presiune pe președinte, care a așteptat până în prezent și nu a semnat decretul pentru demiterea lui Chetraru. Posibil, el a avut un scenariu planificat cu Plahotniuc, pentru ca șeful CNA să treacă în subordinea Parlamentului. Noi, însă, am pichetat astăzi reședința sa pentru a cere demitere lui Chetraru, care nu este decât o sculă în oligarhiei criminale din Moldova”, - a declarat pentru MBC Nastase.

Reamintim că, acum o săptămână, premierul Valeriu Streleţ a solicitat șefului statului demisia directorului CNA, Viorel Chetraru. Pe de altă parte, deputaţii din Parlament au adoptat în şedinţa de ieri, un proiect de lege prin care Centrul Naţional Anticorupţie a trecut din subordinea Guvernului în subordinea Parlamentului, fapt pentru care, de acum încolo, prerogativa demiterii va reveni exclusiv Parlamentului.

Comentarii