Petrom, singurul producător local de petrol şi gaze din România a înregistrat anul trecut o scădere semnificativă de 56% a profitului față de anul precedent, transmite Ziarul Financiar. În aceste condiții, compania a anunțat că își reduce planurile de investiții în 2015 și îți va optimiza costurile.
Profitul net al companiei Petrom s-a redus anul trecut la sub jumătate din cel înregistrat în 2013, ajungând la doar 2,1 mld. lei sau 473 milioane euro. În acest fel, compania a înregistrat pierderi de 307 milioane lei în ultimul trimestru, din cauza unor elemente speciale privind centrala de la Brazi şi reducerii preţului ţiţeiului, şi vânzări în scădere cu 11% pe ansamblul anului. Publicația notează că și producţia de hidrocarburi a stagnat, iar volumul vânzărilor de gaze a crescut cu 5%.
Precedentele pierderi trimestriale înregistrate de companie au fost raportate în iulie-septembrie 2010, când rezultatul negativ de 116 milioane lei a fost determinat în principal de deprecierea activelor din Kazahstan. manageriii Rompetrom au anunțat deja că va fi revizuit planul de investiții pentru anul curent. De asemenea, vor fi intensificate programele de optimizare a costurilor, însă proiectele cu potenţial de creştere din Marea Neagră vor fi menținute.
Petrom este cea mai mare companie din România şi face parte din grupul austriac OMV.