04.03.2016 13:39
Pușcaș: Decizia Curții a fost imprevizibilă
Revenirea la alegerea directă a șefului statului este o noutate bună, dar există anumite rezerve față de modul în care a fost adoptată această hotărîre de Curtea Constituțională. Opinia aparține fostului președinte al instituției Victor Pușcaș și a fost exprimată în cadrul unui interviu pentru NOI.md.
În opinia magistratului, reforma implementată în anul 2000, prin care s-a trecut la alegerea președintelui de către Parlament, a fost neconstituțională. „Întotdeauna am considerat că acea reformă a fost anticonstituțională, deoarece a fost încălcată unitatea materiei constituționale, nu a fost luat în considerare referendumul desfășurat în 1999, prin care poporul s-a expus pentru republică prezidențială. Faptul că Curtea Constituțională a pus punct pe această problemă este o noutate foarte bună, dar cred că interpretarea Curții a fost mai curînd una funcțională, pentru că peste 90 la sută din populație se pronunță pentru alegerea directă a președintelui”, a explicat Pușcaș.
Sub aspect juridic însă, magistratul susține că există anumite semne de întrebare față de hotărîrea pronunțată astăzi.
„Curtea Constituțională determină conformitatea actelor normative cu Constituția. În cazul dat, Curtea a declarat neconstituțională o lege constituțională, ceea ce, în opinia mea, iese în afara activității Curții. Cu toate că e bună hotărîrea, trebuiau respectate normele constituționale”, a remarcat intervievatul.
Potrivit lui Victor Pușcaș, în ultima perioadă, Curtea Constituțională a creat mai multe precedente, adoptînd decizii în locul Parlamentului. „Ceea ce e de competența Curții – să examineze Curtea, ce e de competența Parlamentului – să examineze Parlamentul. Chestiunea e în aceea că se încalcă principiul predictibilității. Comportamentul oricărei instanțe trebuie să fie previzibil. În opinia mea, Constituția lăcrimează”, a adăugat Pușcaș.
Magistratul a precizat că decizia adoptată astăzi are putere juridică pentru viitor.
SURSA: NOI.MD