18.12.2014 12:05
Putin, la RAPORT! Președintele RUS asaltat cu întrebări la tradiționala conferință
Preşedintele rus, Vladimir Putin, susţine, astăzi, cea de-a zecea sa conferinţă de sfîrşit de an, relatează BBC.
Conferinţa este dominată de dezbaterea privind rubla, în timp ce moneda naţională rusă traversează o perioadă dificilă din cauza scăderii preţului la petrol şi a sancţiunilor occidentale, scrie BBC, dar și de situaţiei tensionate din cauza crizei ucrainene.
În debutul conferinței Putin s-a referit la creșterea PIB-ului pentru 10 luni, care a fost de 0,7%. Comerțul sa ridicat la 148.4 miliarde dolari. Creștere a producției industriale de 1,7%. Rata șomajului a scăzut la 5,1 în țară, a mai adăugat Putin.
Creșterea agroindustrială în 2014 se așteaptă să fie 3.3%. În acest an, Rusia a avut o recoltă record. Președintele rus a mai punctat și rezultatele sferei sociale. Toţi cei 1.259 de jurnalişti acreditaţi au dreptul de a-i adresa întrebări preşedintelui, a declarat purtătorul de cuvînt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, "Nu au fost restricţii în privinţa acreditării", a precizat el.