23.04.2015 10:03
Recordul pentru cel mai scump computer Apple vândut vreodată
În cadrul unei licitații speciale, desfășurată sub titlul History of Science, casa Bonhams a anunțat recordul pentru cel mai scump computer Apple vândut vreodată. Este adevărat, computer este cam mult spus după standardele actuale, având în vedere că este vorba despre un exemplar Apple-1, unul dintre primele produse de compania care avea să devină 38 de ani mai târziu trendsetterul în tehnologie.
Exemplarul vândut la licitație face parte dintr-un prim lot de 50 de exemplare și se spune că a fost asamblat personal de Steve Wozniak în garajul lui Steve Jobs, în 1976. A fost primul produs Apple, proiectat și asamblat de Steve Wozniak, cu Steve Jobs având meritul de a încerca comercializarea lui, la un preț de 666,66 dolari. Computerul, primul asemenea aparat care a intrat pe piață, într-o vreme în care foarte puțini oameni, în general cei din domeniu, înțelegeau cât de folositor este, constă într-o placă de bază expusă, o tastatură din acele vremuri și un monitor vintage Sanyo. În total, doar 200 de asemenea computere au fost asamblate, iar acesta este unul dintre puținele rămase funcționale.
Oficialii casei de licitații Bonhams anticipau un preț de vânzare cuprins între 300.000 și 500.000 de dolari, dar suma de adjudecare a depășit cele mai optimiste așteptări ajungând la 905.000 dolari. Cumpărătorul este un oficial al muzeului Henry Ford din Michigan.