21.10.2014 14:50

REFORMA PROCURATURII, DOAR CONCEPT? CE AU DECLARAT JURIȘTII ÎN EMISIUNEA "ÎN NUMELE LEGII"

Reforma procuraturii se limitează deocamdată la concept, și nu la un proiect de lege concret. Această situație lasă în neclaritate mersul reformei, iar UE a redus în acest sens din finanțare. Mai mult, se întâmplă în premieră când Parlamentul conferă statut de lege unui document care nu este altceva decât o schiță a reformei.

Randamentul scăzut al activității Parlamentului din legislatura curentă s-a reflectat și asupra reformei Procuraturii. Co-autorul și cel care a condus grupul de lucru care a elaborat Conceptul de reformă, juristul Vladislav Gribincea, afirmă că deputații nu trebuiau să se limiteze la votarea concepției. Lucrurile însă stau altfel.

Pe lângă faptul că legislativul a lăsat reforma Procuraturii la nivelul unui concept, aceasta a fost recent criticată de procurorul mun. Chișinău, Ion Diacov.

Conceptul de Reformă a procuraturii a fost votat în Parlament în vara acestui an și a fost publicat în monitorul oficial. Totul însă rămâne, în linii generale la fel, iar adevăratele reforme vor fi implementate când vor fi elaborate legi concrete, care vor deriva din acest Concept, afirmă juriștii.

Comentarii