20.05.2015 14:08

Riscurile și problemele pieței auto

Vânzările de automobile sunt în continuă scădere. În primele luni ale acestui an s-au comercializat cu 20% mai puține automobile noi, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Cu toate acestea, nu poate fi vorba despre falimentarea în lanț a centrelor autorizate de vânzare a automobilelor. Despre aceasta ne-a relatat directorul executiv al Asociației Importatorilor Autorizați de Automobile, Constantin Beresteanu.

Directorul executiv al Asociației Importatorilor Autorizați de Automobile, Constantin Beresteanu a comentat închiderea unuia dintre cele mai mari Saloane Auto din Moldova compania Elita 5-Auto.

Nu este ceva ieșit din comun. Paralel s-au deschis alte saloane auto. Desigur, falimentul acestei companii va afecta lucrătorii. Cu atât mai mult că activau într-o clădire bună, iar personalul era calificat. Cred că pe viitor acest salon auto își va relua activitatea cu un alt agent economic” susține director executiv AIAA, Constantin Beresteanu.

Potrivit lui Constantin Beresteanu, automobilele care erau deservite la Elita 5-Auto, s-au transferat la alte centre auto.

Știu că patronii au reglat toate problemele, care țin de deservirea tehnică a automobilelor. Clienții nu vor avea de suferit” spune domul Beresteanu.

În ce privește piața auto, în general, rieltorii sunt nevoiți să supraviețuiască în condițiile în care în țară sunt importate un numar mare de automobile mai vechi de 8 ani. de fapt, din această auză un dealer este gata să-și sisteze activitatea.

Piața de automobile din Moldova este suprasaturată. Aproape fiecare are o mașină. În prezent în RM sunt înregistrate aproximativ un milion de automobile. Pe de altă parte, peste 60% dintre acestea sunt mai vechi de 10 ani. Iar vânzările de automobile noi sunt în scădere. Dacă în 2009 s-au vândut în jur de 12 mii, deja în 2014 aproape 5 mii. ne rămâne să sperăm că spre sfârșitul acestui an vom reuși să menținem acest nivel alvânzărilor. cu toate că nu excludem și o scădere nesemnificativă” informează director executiv AIAA

Beresteanu a mai menționat că preponderent oamenii aduc automobile din Litualia, Letonia și Estonia, dar și din alte țări ale UE. Anual aceștia achită pentru vinietă în jur de 100 de euro, în timp ce înregistrarea, achitarea taxei de drum, testarea și alte cheltuieli costă mult mai scump. Într-un final îb buget sunt vărsați mai puțini bani, iar circulația pe drumuri devine tot mai peticuloasă. Doar saloanele de reparație a automobile au de câștigat, întrucăt crește cererea acestor servicii. Constantin Beresteanu a mai menționat că Asociația Importatorilor Autorizați de Automobile se pronunță pentru anularea permisiunii de de import în Moldova a mijloacelor de transport mai vechi de 7 ani și pentru anulare utilizării vinietei fără limită.

Comentarii