03.10.2016 09:01

Rogozin și-a amînat vizita

Vizita vicepremierului rus, reprezentantului special al președintelui Rusiei pentru Transnistria, Dmitri Rogozin, în Chișinău și Tiraspol va avea loc cu o săptămînă mai tîrziu, decît s-a planificat iunițial.

Ultima vizită a lui Dmitri Rogozin în Moldova datează din 5-6 iulie. Atunci oficialul rus a avut întrevederi cu conducerea R. Moldova și Transnistriei. În cadrul vizitei a fost elaborat proiectul „foii de parcurs” privind cooperarea comercial-economică moldo-rusă.

Cel mai probabil, Rogozin va veni în Republica Moldova săptămîna următoare, a anunțat vicepemierul, ministrul Economiei al R. Moldova, Octavian Calmîc, fără a preciza motivul amînării vizitei.

Rogozin și Calmîc sînt copreședinții Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare comercial-economică. Anterior oficialii au declarat că doresc să definitiveze proiectul „foii de parcurs” privind normalizarea relațiilor bilaterale economice.

Inițial, se planifica că Rogozin va sosi În Republica Moldova pe 4 octombrie. După negocierile de la Chișinău, Rogozin urmează să viziteze Transnistria. Vicepremierul rus va merge la școala din satul Tașlîc, raionul Grigoriopol, unde circa 90% din populație sînt moldoveni și studiile se fac în limba moldovenească. Școala a fost construită pe banii alocați în baza deciziei președintelui Rusiei, Vladimir Putin, în cadrul programului umanitar realizat în Transnistria de organizația „Integrare eurasiatică”. Dmitri Rogozin gestionează personal activitatea acestei organizații.



SURSA

Comentarii