01.12.2015 14:09
România va continua să sprijine Republica Moldova în procesul de integrare europeană
România va continua să sprijine Republica Moldova în procesul de integrare europeană, inclusiv prin consolidarea unei cooperări interparlamentare. Declarația a fost făcută astăzi la întrevederea Președintelui Parlamentului Andrian Candu cu o delegație a Comisiei românilor de pretutindeni din Senatul României, informează Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.
”Pentru România rămâne o prioritate de prim rang sprijinirea Republicii Moldova în integrarea europeană. Sperăm ca pașii spre apropierea de UE să fie cât mai accentuați”, - a declarat Președintele Comisiei, Marcel Bujor.
În debutul întrevederii, Andrian Candu i-a felicitat pe senatori, dar și pe toți cetățenii români cu ocazia Zilei Naționale a României. Andrian Candu a reiterat aprecierea pentru susținerea agendei europene a Republicii Moldova de către România. În context, Speakerul s-a referit la prioritățile legislative, realizările și restanțele existente în apropierea de UE.
”Implementarea Acordului de Asociere este calea cea mai rapidă și mai calitativă pentru modernizarea țării. În Acordul de Asociere este tot de ceea ce are Republica Moldova pentru următorii 10 ani”, - a subliniat Andrian Candu.
În cadrul întrevederii au fost discutate și posibilitățile de intensificare a cooperării interparlamentare, inclusiv la nivel de comisii permanente, expertiză parlamentară și aproximarea legislației, implementarea acquis-ului comunitar, vizite reciproce pentru a impulsiona aplicarea prevederilor Acordului de Asociere. Au fost abordate și o serie de aspecte legate de implementarea proiectelor desfășurate în Parlamentul Republicii Moldova cu sprijinul Parlamentului României. Este vorba despre proiecte de consolidare a capacităților instituționale, inclusiv de conceptul e-parlament.
Totodată, Președintele Parlamentului a declarat că printre prioritățile legislative se regăsesc crearea cît mai grabnică a Guvernului și continuarea discuțiilor cu Fondul Monetar Internațional, reforma justiției și a sectorului energetic, lupta împotriva corupției, investigarea fraudei bancare și recuperarea prejudiciului.
”Instabilitatea politică din țară este legată de unele eșecuri ale guvernării, inclusiv de unele restanțe în reforme și de frauda din sistemul bancar. Trebuie să desfășurăm acțiuni concrete pentru a elimina consecințele acestor eșecuri și respectiv dezamăgirea din societate”, - a menționat Andrian Candu.
O delegație a Comisiei românilor de pretutindeni din Senatul României efectuează o vizită de lucru la Chișinău, în perioada 29 noiembrie – 2 decembrie. Din componența delegației fac parte senatorii Marcel Bujor, Președintele Comisiei, Viorel Badea, vicepreședintele Comisiei, Ion-Simion Purec, Iulia Cristache, Sorin Ilieșiu, Victor Mocanu.
Sursă: moldpres.md