16.02.2015 09:12

S-a stabilit un nou ACORD telefonic privind conflictul din Ucraina

Preşedinţii Petro Poroşenko, Vladimir Putin, Francois Hollande şi cancelarul german Angela Merkel și-au exprimat duminică acordul, într-o convorbire telefonică, asupra necesităţii respectării armistiţiului în Ucraina, anunţă preşedinţia ucraineană.

Potrivit comunicatului ucrainean, poziţia comună a «formatului din Normandia» este că armistiţiul trebuie să fie aplicat pe întreaga linie de contact, incluzând formaţiunile din zona Debalţeve, informează Mediafax cu referire la Sputnik.
Cei patru au subliniat necesitatea stabilirii unor condiţii adecvate pentru ca observatorii OSCE să-şi poată desfăşura activitatea în Donbas.
De asemenea, liderii au căzut de acord asupra "parametrilor viitoarelor eforturi comune în contextul promovării implementării Acordurilor de la Minsk.
Armistiţiul semnat joi la Minsk vine să soluţioneze pe termen lung conflictul din estul Ucrainei. Documentul final, include, între altele, crearea unei zone de militarizate pe linia de front, prin retragerea armamentului greu, şi o serie de măsuri cu caracter politic.

Comentarii