29.07.2016 13:45

Sergiu Tofilat şi Victor Parlicov au fost interogaţi astăzi

Experţii în energetică Sergiu Tofilat şi Victor Parlicov au fost interogaţi astăzi, în calitate de martori, la Procuratura Generală, pentru a oferi informații care ar contribui la investigarea cauzei penale vizând presupusele fraude la livrarea de energie din Transnistria.

Aceștia însă au recunoscut că au făcut declarații bazate pe presupuneri și nu pe probe.

De notat că, în cadrul unei conferințe de presă, cei experţi au declarat că dispun de acte, potrivit cărora compania transnistreană Energokapital ar depozita banii încasați de la consumatorii moldoveni în conturi offshore, prin intermediul băncilor moldovenești. Asta în timp ce, potrivit experților, compania din stânga Nistrului ar avea datorii de sute de milioane de dolari față de Moldovagaz.

Fiind audiați de procurori, aceștia au declarat că cele enunțate în presă sunt bazate doar pe presupuneri, neavând materiale sau acte care ar indica la comiterea unor ilegalități, ar confirma declarațiile lansate în arealul mediatic sau ar putea fi folosite în calitate de probe suplimentare la investigarea dosarului.

Procuratura Generală amintește că în octombrie 2015 a inițiat o cauză penală pe faptul abuzului de serviciu, comis de către persoanele care au gestionat întreprinderea Moldovagaz la încheierea contractelor cu compania din regiunea transnistreană. În prezent, acţiunile de urmărire penală continuă, fiind dispuse o serie de expertize şi alte acţiuni procesuale pentru investigarea cazului.

Amintim că cei doi au organizat acum două săptămâni o conferință de presă în care făceau referire la tranzacții financiare ale companiei din stânga Nistrului „Energocapital” în zone offshore, prin sistemul bancar din dreapta Nistrului.

Sergiu Tofilat susținea că această schemă a fost posibilă doar cu suportul autorităților din Republica Moldova, pentru că „Energocapital” a fost reînregistrată în octombrie 2014 şi a obţinut licenţă cu o viteză uluitoare, timp de trei zile. „Licenţa o acordă ANRE, este clară implicarea Agenţiei de Reglementare în Energetică. Contractul de livrare a energiei este semnat de compania de stat „Energocom”, care este subordonată Ministerului Economiei, deci este clară şi implicarea Ministerului Economiei”, potrivit lui Tofilat.



SURSA

Comentarii