02.02.2016 06:27

Siria acceptă în principiu accesul echipelor umanitare ONU în zone insurgente

Administraţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad a aprobat, în principiu, accesul echipelor umanitare în oraşe siriene aflate sub controlul insurgenţilor, anunţă Naţiunile Unite.

Convoaie de asistenţă umanitară ar urma să fie trimise în oraşele siriene Madaya, Al-Fua şi Kefraya, asediate de armata siriană.

"Există un acord de principiu. Pe baza acestuia, Naţiunile Unite vor furniza o listă detaliată de provizii şi servicii", a declarat purtătorul de cuvânt al Oficiului ONU de Coordonare a Ajutoarelor Umanitare, Jenes Laerke.

Delegaţia opoziţiei siriene s-a întâlnit duminică, pentru prima oară, la Geneva, cu mediatorul ONU Staffan de Mistura şi a cerut gesturi umanitare din partea Guvernului de la Damasc, în schimbul participării la negocierile sub egida ONU.

Siria se confruntă, de cinci ani, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 250.000 de morţi.

Sursa:mediafax.ro

Comentarii