12.10.2015 14:59

Situația social-politică din RM: doar 47% din populație sunt gata să iasă la vot

În cazul în care alegerile pentru Parlamentul Republicii Moldova s-ar desfășura în această duminică, la urnele de vot se vor prezenta doar 47% din populație. Aceasta se arată în sondajul realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor din Republica Moldova. Același sondaj mai relevă că 68% dintre respondenți și-au pierdut încrederea în Guvernul condus de Valeriu Streleț.

Cercetările de teren, în cadrul sondajului ”Situația socio-politică din R. Moldova în viziunea protestatarilor, experților și a populației”, au fost efectuate în perioada 1-8 octombrie, pe un eșantion de 1193 de respondeți din 79 de localități.

60% dintre respondenți susțin că în ultimii 2 ani viața oamenilor din localitatea lor este una mai proastă. Cât despre protestatari, 85 la sută dintre aceștia consideră că trăiesc mult mai rău, fapt care i-a făcut să iasă în PMAN. Totodată, 73 la sută dintre experții care s-au pronunțat susțin că situația social-politică actuală este una tensionată, în contextul protestelor organizate în ultimul timp în Chișinău. Conform respondenților, principala vină pentru situația în care se află la acest moment Republica Moldova o poartă Vladimir Plahotniuc. De aceeași părere sunt și protestatarii.

Fiecare al cincilea respondent și-a pierdut încrederea în Guvernul condus de Valeriu Streleț și consideră că acesta nu este în stare să schimbe lucrurile spre bine.

Pe zi ce trece încrederea populației în mai multe instituții sociale și politice scade. Rezultatele studiului demonstrează că 79% din populație optează pentru alegerea directă a Președintelui țării, protestatarii au oferit un procentaj mai mare, aici avem 92 la sută, experții la fel sunt de părerea că alegerea directă a președintelui este o idee binevenită, astfel 63% din experți optează pentru această inițiativă. Ultimul sondaj mai pune pe gânduri în ceea ce privește vectorul pe care trebuie să îl continue Republica Moldova. Pentru Uniunea Europeană au votat 37 la sută dintre respondenți, pentru Uniunea Vamală au votat 41 la sută. Fiecare a cincia persoană intervievată n-a putut să se exprime limpede pentru ce ar opta în cadrul unui eventual referendum cu privire la direcția de dezvoltare.

Studiulul mai arată că interesul față de politică în rândul locuitorilor din țară continuă să fie destul de scăzut.

Comentarii