15.06.2015 14:57

Studiu: Bolnavii din Moldova își cumpără singuri medicamente

Doar jumătate dintre pacienții din Moldova sunt tratați exclusiv cu medicamente asigurate de spital. A doua jumătate fie se tratează doar cu preparate cumpărate de ei, fie cu cele oferite în instituția medicală în combinație cu unele medicamente procurate individual. Sunt concluziile studiului „Accesul și calitatea serviciilor medicale spitalicești în percepția populației din Republica Moldova”, realizat de Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate.

Mai exact, 58 la sută dintre pacienții intervievați au mărturisit că au fost tratați doar cu medicamente oferite de instituția medicală în care au fost spitalizați. Puțin peste 28 la sută dintre intervievați au afirmat că o parte din medicamentele de care au avut nevoie le-au cumpărat, o altă parte le-a fost asigurată de spital. Alți pacienți însă au fost puși la cheltuieli suplimentare, scrie e-sanatate.md Respondeții au argumentat de ce și-au cumpărat medicamente singuri, din cauza doctorilor, care le-au spus că spitalul nu dispune de medicamentele necesare pentru tratamentul lor.

Cel mai des acest argument a fost adus de către medicii din spitalele raionale, se precizează în studiu. Managerii de spitale însă neagă că medicii ar aduce astfel de argumente și că ar solicita de la pacienți să-și cumpere singuri preparatele necesare. Studiul „Accesul și calitatea serviciilor medicale spitalicești în percepția populației din Republica Moldova” a fost realizat în 2013, pe un eșantion de 1.222 de persoane.

Comentarii