11.11.2015 13:28

Timofti: demisia mea va arunca țara în haos

Nicolae Timofti, numit în funcţia de Preşedinte al Moldovei de partidele aflate la guvernare, refuză să plece din post la solicitarea protestatarilor, invocând că „demisia sa va provoca haos în ţară” şi „va declanşa o criză politică”.

„Nicolae Timofti a refuzat să-şi dea demisia, motivându-şi decizie prin faptul că „în acest caz, în ţară va fi declanşată o criză politică”. Oare se poate şi mai rău?”, a declarat unul din liderii protestatarilor care au venit miercuri, 11 noiembrie, în faţa reşedinţei prezidenţiale pentru a cere demisia lui Nicolae Timofti, vicepreşedintele „Partidului Nostru”, Nicolai Ţipovici.

Potrivit protestatarilor şi şeful administraţiei prezidenţiale, Ion Păduraru a declarat că Timofti nu va demisiona pentru că „acest pas va arunca ţara în haos”.

Miercuri, 11 noiembrie, activiştii şi susţinătorii „Partidului Nostru”, condus de Renato Usatîi au organizat o acţiune de protest în faţa Preşedinţiei, unde au cerut demisia lui Nicolae Timofti din funcţia de şef al statului, organizarea alegerilor parlamentare anticipate, dar şi anularea tarifelor majorate la energia electrică. Reprezentanţii PN i-au transmis lui Nicolae Timofti o Petiţie în care îi cer să demisioneze.

Sursă: moldnews.md

Comentarii