25.08.2014 15:37
TIRASPOLUL ADUCE ACUZAȚII LA ADRESA CHIȘINĂULUI
Tiraspolul acuză Chișinăul de provocarea unor probleme ce ar putea crea suspendarea rundelor de negocieri în formatul 5+2. Declarații în acest sens au fost făcute de reprezentantul politic din stânga Nistrului, Nina Ștanski, în urma unei reuniuni de astăzi, 25 august, de la biroul misiunii OSCE din Chișinău, transmite Unimedia.
Nina Ștanski a decrat că Tiraspolul nu poate confirma, deocamdată, participarea la următoarea rundă de negocieri în formatul 5+2. Ea a argumentat această poziție prin faptul că Chișinăul a deschis dosare penale pe numele mai multor persoane din regiunea Transnistreană. De cealaltă parte, reprezentantul Chișinăului, Eugen Carpov a declarat că autoritățile constituționale vor participa la negocieri și i-a chemat pe partenerii de dialog să nu blocheze discuțiile. ”Am prezentat poziția noastră: orice obstacol care duce la blocarea dialogului este în detrimentul identificării soluțiilor. Noi nu încurajăm practica de a amâna întâlnirile în formatul 5+2”, a menționat Carpov.
Următoare rundă de negocieri se va desfășura la Viena, în perioada 11-12 septembrie.