15.09.2015 11:48
Transparency International-Moldova cere demisia şefilor instituţiilor responsabile de combaterea corupţiei
Într-o declaraţie făcută public marţi, Transparency International-Moldova îşi exprimă îngrijorarea faţă de situaţia creată în Moldova.
„Numeroasele scandaluri de corupţie şi inacţiunea structurilor de drept au provocat nemulţumirea şi proteste în masă ale populaţiei Moldovei, creând astfel riscul de producere a unui vacuum în administrare a ţării, subminând securitatea naţională. Societatea civilă şi instituţiile internaţionale de numeroase ori au constatat că acapararea structurilor de drept şi afilierea lor politică sunt printre motivele de bază ale crizei”, - ase arată în declaraţia organizaţiei.
Cu toate acestea, preşedintele, şeful legislativului şi prim-ministrul Moldovei trebuie să asigure prioritar adoptarea unor măsuri operative de investigare a furtului secolului din sistemul bancar, recuperarea prejudiciilor şi asigurarea unei justiţii independente.
În context, Transparency International-Moldova cere constatarea incompetenței organelor vizate în asigurarea obligațiunilor sale și inițierea procedurii demisiei șefilor de instituții, responsabile pentru lupta cu corupția și asigurarea stabilității sistemului bancar (CNA, Procuratura Generală, Banca Națională).
Organizația mai cere asigurarea verificărilor preventive în conformitate cu legislația în vigoare a tuturor funcționarilor; adoptarea modificărilor Constituției privind procedura de alegere a șefului statului; adoptarea în lectură finală a Legii privind procuratura; selectarea și numirea noului procuror general în conformitate cu noua lege; adoptarea pachetului de legi legate de reformarea Comisiei Naționale pentru Integritate, care va fi reformată din structură politică în profesională; crearea condițiilor pentru atragerea la răspundere a funcționarilor cu averi exagerate.
În afară de asta, Transparency International-Moldova cere asigurarea informării societății privind planul de acțiuni pentru reabilitatea situației în sfera bancară.
Sursă: infomarket.md