14.05.2015 09:48
Transporturile bilaterale şi de tranzit între Moldova şi Armenia au fost liberalizate
Autorizaţiile bilaterale şi de tranzit pentru transportul de mărfuri dintre Moldova şi Armenia a fost eliminate. Liberalizarea transporturilor între cele două state a devenit posibilă odată cu semnarea de către miniştrii de Transport Vasile Botnari şi Gaghik Beglaryan a Protocolului prin care a fost amendat Acordul interguvernamental privind transporturile auto internaţionale de mărfuri. Semnarea Protocolului a avut loc în cadrul evenimentelor prilejuite de Reuniunea Miniștrilor de Transport din ţările OCEMN, ce se desfășoară la Chișinău în perioada 13-14 mai.
Vasile Botnari a subliniat după întrevederea cu ministrul armean al Transporturilor că vectorul liberalizării progresive în domeniul transporturilor rutiere este obiectivul promovat de Moldova în raport cu ţările din Bazinul Mării Negre, exprimându-şi încredere că prin eliminarea treptată a barierelor din calea transporturilor va duce la fortificarea legăturilor economice dintre state.
„Sistemul existent de acordare a cotelor fixe pentru autorizaţii de transport rutier internaţional de mărfuri nu satisface nevoile transportatorilor, deseori acestea fiind deficitare. Eliminarea acestei bariere prin liberalizarea transporturilor cu un număr cât mai mare de state este extrem de aşteptată de către transportatori şi va fi un impuls semnificativ pentru creşterea schimburilor comerciale”, a spus Vasile Botnari.
Gaghik Beglaryan s-a expus în cadrul întrevederii pentru dinamizarea transporturilor bilaterale între Armenia şi Moldova, exprimându-şi încrederea că paşii deja făcuţi de către părţi vor reprezenta un impuls esenţial în această direcţie.