28.09.2016 12:45
Un candidat independent se retrage din cursa electorală
Pretendentul independent la alegerile prezidențiale Artur Croitor a anunțat astăzi că se retrage din cursa electorală.
Acesta și-a argumentat decizia prin faptul că nu a reușit să colecteze numărul necesar de semnături în susținerea sa. Potrivit lui, autoritățile au făcut tot posibilul pentru a împiedica desfășurarea campaniei în condiții echitabile pentru toți concurenții.
„Noi am știut că pur matematic un candidat independent nu are nicio șansă să depășească acea barieră impusă de autorități – 25 de mii de semnături”, a afirmat Artur Croitor.
Menționăm că la începutul lunii septembrie CEC a înregistrat 14 grupuri de inițiativă pentru colectarea semnăturilor în susținerea candidaților la funcția de președinte. Mîine, 29 septembrie, este ultima zi de recepționare a documentelor pentru înregistrarea în cursă.