12.04.2016 14:18
Un deputat PLDM ar putea candida independent la alegerile prezidențiale
Deputatul liberal-democrat Valeriu Ghilețchi susține că ar putea candida independent la alegerile prezidențiale din 30 octombrie 2016.
Parlamentarul afirmă că va lua în calcul această opțiune, doar dacă partidele de dreapta nu vor identifica un candidat unic la acest scrutin.
”Dar dacă voi vedea o fărîmițare și o neclaritate, nu este exclus să iau o asemenea decizie. Dacă voi candida, o voi face în calitate de independent și nu din partea unei formațiuni politice”, a declarat deputatul pentru presă.
Ghilețchi susține că a mai candidat la alegerile prezidențiale în 2001 și și-ar dori să accepte să treacă prin această provocare din nou.
”Sînt realist – îmi dau bine seama că șansele pentru a ajunge președinte sînt foarte mici. Dar totodată e o provocare pe care mi-ar plăcea să o accept, deși nu am luat încă o decizie finală în această privință”, a menționat liberal-democratul.