13.10.2015 06:46

Valeriu Streleț a avut o întrevedere cu Președintele Consiliului European, Donald Tusk

În cadrul primei sale vizite întreprinse la Bruxelles, Prim-ministrul Valeriu Streleț a avut astăzi o întrevedere cu Donald Tusk, Președintele Consiliului European. Oficialii au făcut o evaluare a dialogului politic dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, informează Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Executivului.

Premierul a menționat că obiectivul strategic al țării rămîne integrarea europeană și că Guvernul pe care îl conduce a întreprins pași concreți pentru punerea în practică a acestui obiectiv. Cei doi oficiali au făcut schimb de opinii despre modul în care se implementează Acordul de Asociere, Valeriu Streleț menționînd aici un șir de acțiuni de racordare a legislației moldovenești la standardele UE. Prim-ministrul a reiterat ferma convingere a actualei guvernări de a continua reformele din domeniile vitale pentru Republica Moldova, cum ar fi: reforma sistemului judiciar, combaterea corupției, asanarea sistemului financiar-bancar, investigarea fraudelor financiare și sancționarea celor care se fac vinovați de aceste infracțiuni.

Părțile au discutat și despre situația politică, socială și economică din țara noastră, dar și perspectivele de a semna un Acord cu Fondul Monetar Internațional.

Un alt subiect pus în discuție în cadrul întrevederii dintre Valeriu Streleț și Donald Tusk s-a referit la securitatea regională și evoluțiile în procesul de reglementare a conflictului transnistrean.

Pe finalul discuțiilor, Donald Tusk a dat asigurări că UE va susține Republica Moldova în implementarea reformelor și a Acordului de Asociere.

Sursă: moldpres.md

Comentarii