27.06.2014 12:13

ZBOR ANULAT CĂTRE RUSIA

Rusia a anulat pentru astăzi 27 iunie, cursele Chișinău-Moscova și Moscova – Chișinău fără a veni cu unele explicații adiționale. Cu câteva ore înainte de decolarea avionului preconizată pentru ora șapte, autoritățile aviatice ale Federației Ruse au anunțat că nu permit operarea zborului.
În aceste condiții compania aeriană ”Air- Moldova” a anulat zborul, iar pasagerilor li se vor întoarce integral banii pentru bilete și li se va oferi asistența necesară. Reprezentanții companiei ”Air -Moldova” au precizat pentru postul nostru de TV că deocamdată nu s-a permis operarea zborului doar a curselor de dimineață și nu se cunoaște nimic despre soarta cursei de diseară.

Comentarii