În numele legii
Emisiunea aceasta va fi o premieră pentru televiziunea din Republica Moldova. Vom propune o abordare mai amplă și mai profundă a înțelegerii fenomenelor care se întâmplă în justiția din RM. Vom oferi platformă de discuții pe subiecte cheie legate de reforma justiției, și anume a sistemului judiciar, procuraturii, reforma anticorupție dar și altele. De altfel, tematica anticorupție va fi un promotor a tot ce facem. Vom analiza prin invitații noștri dar și prin prisma propriilor analize, ce experiențe de justiție din trecut au fost ignorate fără a consulta concursul integrității și moralității pe care îl aveau. Vom pune întrebări care au fost uitate de societate dar și de participanții la actul justiției. La fel ne interesează cazurile de rezonanță și cele care au fost uitate pe rafturile funcționarilor. Avem însă o regulă de care ne vom conduce. Politica emisiunii ”În numele legii” este îndreptată exclusiv spre corectitudine în abordări și toleranța zero față de interesele politice în general.
Cea mai recentă ediție
12.01.2015 11:10
12.01.2015 ÎN NUMELE LEGII: Interviu cu procurorul mun. Chișinău, Ion Diacov
Anul debutează cu numeroase evenimente pe plan extern, unele cu adevărat tragice. La noi însă este mai liniște. Însă încă din bătrâni se spune că adevăratele rele se fac în liniște. Trebuie să recunoaștem că RM a pășit în 2015 cu numeroase restanțe. Fără buget întărit, fără politică bugetar fiscală, cu miliarde de lei înstrăinați din bănci și cu un control financiar-bancar destul de netransparent. Reforma justiției, este în continuare criticată de experți. Reforma procuraturii, în special. La toate acestea se adaugă și problema corupției, una fundamentală pentru RM. Organizația anticorupție Transparency International Moldova estima la începutul lunii că volumul mitei plătit în Republica Moldova în 2014 a fost în creștere și a ajuns 1 miliard 300 milioane de lei. Și lista problemelor continuă…Însă puțini sunt cei care vorbesc deschis la subiecte de interes pentru societate, fără teamă și ezitare. Invitatul nostru de astăzi este o persoană din rangurile înalte ale justiției, mai cu seamă procuratură, dar în multe cazuri declarațiile acestuia nu s-au înscris în unisonul a tot ce spun colegii dlui din Procuratură. Procurorul mun.Chișinău, Ion Diacov este invitatul de azi al emisiunii ”În numele Legii”.
Alte emisiuni
22.02.2016 În numele legii
15.02.2016 În numele legii
Sondaj
Fatal error: Uncaught Error: Call to undefined function generate_hot_faces_of_show() in /var/www/mbc.md/modules/shows/templates/hot_faces_of_show_template.php:2 Stack trace: #0 /var/www/mbc.md/templates/show_page_template.php(75): include_once() #1 /var/www/mbc.md/interfaces/default.php(64): include('...') #2 /var/www/mbc.md/content.php(654): include('...') #3 /var/www/mbc.md/index.php(78): include_once('...') #4 {main} thrown in /var/www/mbc.md/modules/shows/templates/hot_faces_of_show_template.php on line 2