24.11.2016 09:01

Diversificare a exportului de produse agricole este scazuta - economist FAO

Republica Moldova are un nivel foarte scăzut de diversificare a exportului de produse agricole, căci peste 90% din acestea ajung în ţările Uniunii Economice Euroasiatice. De această opinie este economistul Organizaţiei ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), Andrei Iarmak.

Potrivit agenţiei, miercuri, la conferinţa internaţională "Retail-ul şi exportul produselor horticole proaspete din Moldova" de la Chişinău, el a spus că "FAO desfăşoară asemenea conferinţe pentru a-i ajuta pe producătorii locali să descopere noi pieţe de desfacere, atât în ţară, cât şi peste hotare". Agricultorii vor putea stabili relaţii utile chiar în timpul forumului.

Iarmak consideră că exportatorii moldoveni trebuie să tindă nu atât spre volume mari de producere, cât să se concentreze pe calitatea producţiei, deoarece oricum nimeni nu va cumpăra fructe şi legume de proastă calitate.

Potrivit directorului sectorului agroindustrial din cadrul BERD, Victoria Zinciuk, accesul la pieţe rămâne principala problemă pentru producătorii de fructe şi legume din Moldova. BERD vrea să ajute agricultorii şi le oferă consultaţii.

Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Eduard Grama, a menţionat că Moldova dispune de un potenţial mare pentru export, dar pentru aceasta este necesar să extindă cooperarea cu alte ţări, nu doar cu consumatorii tradiţionali.

"De asemenea, trebuie să căutăm nişe libere, de exemplu, în Europa practic nu avem concurenţi la struguri de masă", a spus el.

La conferinţă au participat peste 120 de producători agricoli, angrosişti şi experţi din Moldova, inclusiv şi reprezentanţi ai importatorilor şi retailerilor din Belarus, Tadjikistan, România, Rusia şi Ucraina.

SURSA

Comentarii