08.09.2015 10:47

20.000 de refugiați pentru Marea Britanie

Marea Britanie este gata să primească 20 de mii de refugiați în următorii 5 ani. Premierul britanic, David Cameron, a anunţat, aseară că Marea Britanie va accepta refugiaţi din Siria considerând că relocarea acestora este "o responsabilitate morală".

Cameron a precizat în faţa Parlamentului că în acest proces de relocare prioritate vor avea copiii vulnerabili şi orfanii, caracterizând acest program drept "un efort naţional". El a declarat că planul de relocare a persoanelor vulnerabile deja existent din 2014 va fi extins pentru cei 20.000 de oameni care trăiesc în prezent în tabere din Siria, Turcia şi Iordania. Ei urmează a fi relocaţi în Marea Britanie până în 2020.

Refugiaţii pot locui în Marea Britanie timp de cinci ani, în care vor avea dreptul de a lucra şi de a accede la fonduri publice. După perioada de cinci ani, ei pot solicita să se stalibească chiar în Marea Britanie.

Anterior, preşedintele francez, Francois Hollande, a anunţat că Franţa va primi 24.000 de refugiaţi pe parcursul următorilor doi ani.

Reamintim că preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a solicitat luni ca statele UE să împartă între ele aproximativ 120.000 de persoane care au fugit din calea războiului din ţările lor, dintre care 50.400 au sosit în Grecia, 15.000 în Italia şi 54.000 în Ungaria. Aceştia reprezintă 62% dintre solicitanţii de azil care au sosit pe teritoriul Europei în ultimele trei luni, potrivit publicației franceze Le Monde.

Comentarii