06.10.2015 09:27

Acord istoric între 12 mari economii ale lumii

Douăsprezece ţări din regiunea Asia-Pacific, printre care Statele Unite și Japonia, au ajuns luni la un acord care înlătură bariere comerciale și stabileşte standarde comune. Documentul este calificat drept cel mai important acord comercial semnat vreodată.

Parteneriatul Trans-Pacific (TTP), negociat intens în ultimii cinci ani, va genera un nou bloc economic cu mai puține bariere comerciale între cele 12 state implicate. Statele semnatare sunt: SUA, Japonia, Australia, Brunei, Canada, Chile, Malaysia, Mexic, Noua Zeelandă, Peru, Singapore și Vietnam. Acordul acoperă circa 40% din economia mondială și a fost semnat după cinci zile de discuții în Atlanta în SUA.

Dacă va fi ratificat de fiecare stat în parte, acrodul va influența schimburile comerciale în aproape toate domeniile.

Susținătorii TTP spun că acordul ar putea aduce miliarde de dolari țărilor semnatare, dar mulți critici atrag atenția asupra faptului că negiocierile au fost purtate în secret și favorizează marile companii, notează BBC.

Comentarii