12.07.2016 07:40

„Convenția antihuliganică”: suporterii vor fi pedepsiți conform legii

Moldova este una dintre primele țări care au aderat oficial la noua Convenție a Consiliului Europei pentru securitatea în cadrul meciurilor de fotbal și altor evenimente sportive.

Țara noastră are experiență de organizare și desfășurare a competițiilor internaționale, însă nu întotdeauna spectatorii evenimentelor sportive se simt confortabil și în siguranță. În timpul apropiat se preconizează implementarea unui sistem de contracarare a violenței și huliganismului în rîndurile microbiștilor, crearea regulilor de comportament a suporterilor pe stadion și în afara acestuia.

În ultimele decenii, la nivel internațional au fost întreprinse multe eforturi pentru asigurarea securității evenimentelor sportive, însă violența în jurul fotbalului rămîne o problemă serioasă. Campionatul Europei, ce se desfășoară în prezent în Franța, deja s-a remarcat prin confruntările suporterilor cu organele de drept și cu acțiunile huliganice ale microbiștilor.

În special, în iunie au fost înregistrate dezordini la Marseille în legătură cu meciul dintre selecționatele Rusiei și Angliei: suporterii au organizat altercații în oraș și pe stadion după meci. Instanța franceză i-a condamnat pe cîțiva suporteri pe termene de la un an pînă la doi ani de închisoare. Totodată, autoritățile locale au decis să expulzeze din Franța circa 20 de ruși implicați, potrivit organelor de drept, în participarea și organizarea dezordinilor.

În opinia unor experți, Franța nu s-a dovedit a fi pregătită de primirea suporterilor. Pe de altă parte, nici la nivel național nu au fost întreprinse măsuri suficiente: comportamentul microbiștilor din aproape toate țările lasă de dorit. Revizuirea regulilor a devenit și mai actuală în ajunul campionatului lumii din Rusia din 2018: experții prognozează o creștere a numărului de manifestări huliganice pe stadioane și în afara lor.

În diferite țări, competițiile sportive sînt însoțite regulat de scandaluri legate de comportamentul suporterilor. În ultimii ani, microbiștii au fost reținuți pentru devastarea barurilor și restaurantelor, pentru apariția în stare de ebrietate în locurile publice, demonstrarea bannerelor cu conținut ofensator, aruncarea pe teren a petardelor și focurilor de artificii, bătăile cu suporterii din alte țări și cu spectatorii evenimentelor sportive.

Pentru Moldova această temă este la fel de actuală. Astfel, cu scandal s-a încheiat recentul meci, desfășurat la Chișinău pe stadionul „Zimbru”, între selecționatele Rusiei și Moldovei în turneul de calificare pentru Euro-2016. Un grup de suporteri ai selecționatei Moldovei i-au huiduit pe microbiștii ruși, scandînd lozinci politice și cu conținut naționalist. Totodată, pe internet a apărut un filmuleț în care un grup de suporteri ai selecționatei Moldovei cîntă un cîntec obscen despre președintele rus, Vladimir Putin. Iar în ajunul meciului, în centrul Chișinăului, s-au declanșat altercații dure cu participarea suporterilor ruși.

Se cunosc și alte istorii scandaloase. De exemplu, cu cîțiva ani în urmă, unul dintre meciurile campionatului Moldovei a fost întrerupt după ce pe teren au ieșit un grup de suporteri care intenționau să-i linșeze pe arbitrii care au luat decizii inadecvate, în opinia lor. Drept rezultat, pe teren au avut loc cîteva altercații.

Noul acord a fost deschis pentru semnare de către Consiliul Europei duminică, 3 iulie, pe stadionul „Stade de France” în suburbia Parisului Saint-Denis cu prilejul desfășurării ultimului meci din sferturile de finală a campionatului Euro-2016. În ajun, aceasta fusese aprobată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei.

În presă acest acord a fost numit „Convenția privind suporterii” sau „Convenția antihuliganică”, deși denumirea oficială a acestui acord internațional este „

Convenția cu privire la o abordare integrată asupra siguranței și securității la meciurile de fotbal și la alte evenimente sportive

Cu toate că în denumirea convenției este cuvîntul „fotbal” (fapt destul de explicabil, deoarece anume microbiștii figurează cel mai frecvent în știrile despre incidente), Consiliul Europei accentuează că acțiunea se răsfrînge și asupra altor tipuri de sport competitive ce presupun o pregătire organizatorică specială de participare la competiții.

La ceremonia de semnare a Convenției au participat secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, președintele comitetului Uniunii Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA) pentru stadioane și securitate, Michael van Praga, și alți funcționari. În afară de Moldova, Convenția a fost semnată de Rusia, Franța, Bulgaria, Georgia, Lituania, Monaco, Muntenegru, Olanda, Portugalia, Macedonia, Elveția și Ucraina.

Acordul va intra în vigoare imediat după ratificarea în cel puțin trei state – se preconizează că aceasta se va întîmpla anul curent. Surse din cadrul Secretariatului Consiliului Europei menționează că, practic, toate țările europene și-au exprimat dorința de a adera la Convenție. Totodată, aceasta este deschisă pentru semnare pentru orice țară din lume, indiferent dacă face sau nu parte din Consiliul Europei.

Noul acord va înlocui Convenția europeană privind violența spectatorilor și comportamentele inadecvate la evenimente sportive, elaborată în anul 1985 în urma tragediei de pe stadionul Heysel din Bruxelles. Atunci, în timpul finalei Cupei Campionilor Europeni dintre echipa italiană „Juventus” și cea engleză „Liverpool”, în urma unui conflict dintre suporteri, s-a prăbușit un perete al unei tribune, ce a condus la decesul a 39 de oameni și sute de răniți.

Convenția oferă statelor-participante un arsenal de măsuri practice de asigurare a securității spectatorilor evenimentelor sportive. Aceasta stabilește o listă de acțiuni de contracarare a violenței, precum și acțiuni de sensibilizare.

Ea este menită nu doar să contribuie la siguranță în timpul competițiilor sportive, dar și să amplifice cooperarea internațională a poliției în acest domeniu, să contribuie la dialogul între organele de drept, ale puterii locale, cluburile de fotbal și suporteri. Unul dintre scopurile acordului este organizarea interacțiunii părților interesate pentru pregătirea meciurilor și eradicarea huliganismului.

Moldova va trebui să introducă modificări la legislație, ce vor prevedea un șir de măsuri preventive și pedepse pentru actele de violență și huliganism, inclusiv restricțiile la plecarea la evenimente sportive peste hotare. În Convenție se stipulează introducerea interdicției la desfășurarea competițiilor pe unele stadioane, sancțiunilor față de țara unde a fost săvîrșită infracțiunea, în țara de reședință sau de cetățenie a contravenientului.

Convenția prevede crearea centrelor informaționale de fotbal, care vor transmite datele privind potențialii suporteri periculoși. Deciziile vor fi adoptate de către participanții respectivi, organizatorii evenimentelor, poliție, autoritățile locale în baza analizei riscurilor din diferite surse.

Sistemul de securitate va fi construit nu în ultimul rînd în baza identificării suporterilor evenimentelor sportive. În esență, este prevăzut un mecanism de restricție pentru anumite grupe de suporteri, inclusiv restricțiile la călătorii și restricțiile de acces pe stadioane. De asemenea, vor fi create liste negre cu suporteri, iar persoanelor care vor ajunge în ele, li se va limita sau interzice procurarea biletelor la meciuri și ieșirea din țară în timpul desfășurării evenimentelor sportive. Totodată, Convenția nu menționează cine și cum este pedepsit – aceasta este prerogativa legislației naționale.

Printre măsurile prevăzute sînt: cardul de identitate sau pașaportul suporterului (fun-ID), ce va fi testat în cadrul campionatului lumii de fotbal din 2018, ale cărui meciuri vor avea loc pe 12 stadioane în 11 orașe din Rusia. Autoritățile țării unde se desfășoară competiții sportive le permit suporterilor străini să intre doar în baza acestui document.

Monitorizarea implementării Convenției va fi efectuată de Comitetul permanent al Consiliului Europei pentru lupta cu violența din partea suporterilor. Reprezentanții acestuia vor acorda autorităților naționale, inclusiv în Moldova, suport sub formă de consultații și expertiză în problemele asigurării securității pe arenele sportive.

Este vorba despre reglementarea desfășurării evenimentelor de pregătire, competențele comitetului organizatoric, regulile de colectare a informației privind sosirea suporterilor și adoptarea deciziilor în cazul unor situații excepționale.

Autoritățile locale și structurile specializate au fost chemate să lucreze mai activ cu grupele organizate de suporteri ai echipelor sportive, în special, ai cluburilor de fotbal. În fiecare club trebuie să existe oameni care să răspundă de activitatea cu suporterii și relațiile cu poliția. De la suporteri se așteaptă că ei își vor organiza singuri comunitatea, stabilind reguli dure de comportament și monitorizînd strict respectarea lor.

La rîndul lor, organele de drept trebuie să asigure personal pentru menținerea unui dialog cu suporterii, precum și pentru a stabili contacte cu colegii europeni, inclusiv cu Centrul paneuropean de asigurare a securității asociațiilor naționale de fotbal.

Totodată, Moldovei i s-a recomandat să examineze posibilitatea de introducere a instituției așa-zișilor spotteri, care în ultimul timp este aplicat cu succes într-un șir de state europene. Spotterii sînt angajați ai poliției ce înțeleg cultura și regulile suporterilor, în care microbiștii au încredere și care ajută la stabilirea unor relații normale cu organele de drept. Sarcina lor principală este profilaxia contravențiilor, prevenirea conflictelor, minimizarea contactului de forță cu poliția.



SURSA

Comentarii