12.04.2016 08:39

Brazilia: O Comisie parlamentară recomandă destituirea președintei Rousseff

O comisie parlamentară braziliană a recomandat luni destituirea președintei de stânga Dilma Rousseff, acuzată de încălcarea legilor bugetare în favoarea realegerii sale în 2014, cu câteva zile înainte de un vot crucial în ședința de plen a deputaților, informează AFP și Reuters.

Această decizie a fost aprobată cu o majoritate simplă de 38 de voturi pentru și 27 împotrivă. Dacă ședința de plen a camerei inferioare a Congresului validează această recomandare prin votul a două treimi (342 din 513), duminică sau lunea viitoare procedura de destituire va continua în Senat care va avea ultimul cuvânt.

Rousseff poate fi suspendată și anchetată după un vot al camerei superioare cu o majoritate simplă, notează Reuters.

Sursa

Comentarii