21.04.2016 07:10

Cel puţin trei morţi şi peste 100 de răniţi într-o explozie la un centru petrochimic din Mexic

Cel puţin trei oameni au murit, iar 105 au fost răniţi, în urma unei explozii de proporţii care s-a produs miercuri la o fabrică ce produce policlorură de vinil (un produs derivat din petrol), din sud-estul Mexicului, deţinută de compania petrolieră de stat Pemex, relatează BBC News. Dintre cele 105 persoane rănite, 58 sunt angajaţi, potrivit Pemex.

Imagini transmise de posturile locale de televiziune cu centrul petrochimic din oraşul Coatzacoalcos, din statul Veracruz, arată fum gros care se ridică din clădire.

Sute de oameni au fost evacuaţi, iar şcolile din zonă au fost închise. Potrivit primelor informaţii, explozia a avut loc în jurul orei locale 15.15 (23.15), iar guvernatorul statului Veracruz, Javier Duarte, a declarat pentru un post local de radio că unda de şoc a fost simţită de la 10 kilometri distanţă.

Pompierii au ajuns rapid la faţa locului şi au reuşit să controleze incendiul în câteva ore, însă locuitorii din tot oraşul au fost sfătuiţi să nu iasă din case, din cauza fumului toxic. Pemex a precizat într-un comunicat că fumul s-a disipat rapid şi că nu mai exită niciun pericol din acest punct de vedere.

În ultimii ani, mai multe explozii au avut loc la instalaţiile petroliere şi fabricile Pemex. În septembrie 2012,, o explozie şi un incendiu la un centru de preluucrare a gazului din statul Tamaulipas, din nordul ţării, s-a soldat cu 33 de morţi.

Sediul central al Pemex, din Ciudad de Mexico, a fost afectat de o explozie de proporţii provocată de o scrugere de gaze în ianurie 2013. Incidentul s-a soldat cu 33 de morţi.

Sursa



Imagini transmise de posturile locale de televiziune cu centrul petrochimic din oraşul Coatzacoalcos, din statul Veracruz, arată fum gros care se ridică din clădire. Sute de oameni au fost evacuaţi, iar şcolile din zonă au fost închise. Potrivit primelor informaţii, explozia a avut loc în jurul orei locale 15.15 (23.15 ora României), iar guvernatorul statului Veracruz, Javier Duarte, a declarat pentru un post local de radio că unda de şoc a fost simţită de la 10 kilometri distanţă. Pompierii au ajuns rapid la faţa locului şi au reuşit să controleze incendiul în câteva ore, însă locuitorii din tot oraşul au fost sfătuiţi să nu iasă din case, din cauza fumului toxic. Pemex a precizat într-un comunicat că fumul s-a disipat rapid şi că nu mai exită niciun pericol din acest punct de vedere. În ultimii ani, mai multe explozii au avut loc la instalaţiile petroliere şi fabricile Pemex. În septembrie 2012,, o explozie şi un incendiu la un centru de preluucrare a gazului din statul Tamaulipas, din nordul ţării, s-a soldat cu 33 de morţi. Sediul central al Pemex, din Ciudad de Mexico, a fost afectat de o explozie de proporţii provocată de o scrugere de gaze în ianurie 2013. Incidentul s-a soldat cu 33 de morţi.

Citeste mai mult: adev.ro/o5z1bm


Comentarii