06.10.2015 12:08

Compensație uriașă pentru un dezastru ecologic

Gigantul petrolier British Petroleum a primit o amendă în valoare de 20 de miliarde, dintre care 800 milioane de dolari pentru dezastrului ecologic din Golful Mexic, produs în 2010. Anunțul a fost făcut de către un oficial al administrației Obama, care a declarat că este cea mai mare amendă aplicată vreunei corporaţii în istoria SUA.

Ministrul american al Justitiei, Loretta Lynch, a declarat că "Această tranzacție istorică reprezintă un răspuns puternic și adecvat pentru cel mai mare dezastru de mediu din istoria SUA".

Acordul la care s-a ajuns va aduce compensații pentru cinci state americane afectate: Alabama, Florida, Louisiana, Mississippi și Texas.

Menționăm că în aprilie 2010, o cantitate uriasă de petrol s-a deversat în Golful Mexic, în urma unei explozii produse pe platforma Deepwater Horizon, care aparținea British Petroleum. Incidentul s-a soldat cu moartea a 11 oameni, iar milioane de barili de petrol s-au scurs în Golful Mexic pînă la oprirea scurgerii cu patru luni mai tarziu.

Comentarii