28.09.2015 08:34

Europa plătește Ucrainei pentru gazul rusesc

Rusia şi Ucraina, reunite la Bruxelles la iniţiativa Uniunii Europene, au ajuns la un acord asupra livrărilor de gaze, suspendate de la 1 iulie, a anunţat vicepreşedintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, responsabil pentru Uniunea energetică.

Potrivit presei ruse, Kievul va obtine din partea Moscovei o reducere de 20 de dolari, astfel că prețul pentru Ucraina va fi de 232 dolari/1000 de metri cubi. Ucraina va beneficia, de asemenea, de o finanțare europeană de 500 milioane dolari, condiția fiind ca Ucraina să cumpere 2 miliarde de metri cubi de gaze naturale pentru pomparea în depozite.

Dar, potrivit șefului Gazprom, Aleksei Miller, acești bani, precum și înțelegerea convenită, nu rezolvă problemele existente: Ucraina nu are bani pentru a cumpăra alte gaze, iar pericolul ca tranzitul spre Europa să fie perturbat rămâne de actualitate.

"Prețul acordat Ucrainei păstrează atractivitatea regimului revers", - a comentat directorul East European Gas Analysis, Mihail Korcemkin. "Iar partea rusă și-ar putea exprima, din nou, nemulțumirea pentru o astfel de situație, reducând livrările de gaze spre Europa", - a estimat expertul, scrie incomemagazine.ro.

Așa s-a întâmplat anul trecut, ceea ce a antrenat reacții negative din partea clienților europeni ai Gazprom.

Comentarii