03.08.2016 14:35

În China există peste 700 de milioane de internauți

Populația de internauți din China, deja cea mai mare din lume, depășește în prezent 700 de milioane de persoane, au anunțat miercuri autoritățile, reprezentând peste jumătate din utilizatorii de internet de pe glob.

Beijingul contează deschis pe web pentru a-și relansa creșterea, transmite Agerpres.

China avea la sfârșitul lunii iunie 710 milioane de internauți — persoane care au fost online cel puțin o dată în ultimele șase luni—, a arătat Centrul de informare asupra internetului (CNNIC), organism afiliat guvernului. Acest lucru înseamnă o creștere cu 3,1% față de sfârșitul lunii decembrie 2015, adaugă instituția menționată într-un comunicat.

Cifra reprezintă mai mult de dublul populației totale din Statele Unite. Un internaut din doi din lume se află în China.

Cenzura pe internet rămâne însă puternică: rețelele de socializare Facebook, Twitter sau Instagram, precum și Google și mesageria Gmail nu au acces în țară, la fel ca o parte a presei occidentale. Conținuturile postate online de presa chineză și pe platformele de discuții sunt strict controlate.

Și totuși Beijingul contează pe internet, pe start-up-urile inovatoare și pe explozia vânzărilor online pentru a dinamiza modelul de creștere economică a țării, ale cărui motoare tradiționale (exporturi, industria grea, producția manufacturieră) slăbesc.

Guvernul a introdus astfel un program ambițios numit "Internet plus", care să încurajeze folosirea internetului și elanul noilor tehnologii, pentru a moderniza sectorul industrial.

Potrivit CNNIC, circa 92,5% dintre internauții chinezi navighează online de pe telefoanele mobile. "Stilul de viață imprimat de internetul mobil va continua să se dezvolte, iar proiectul +Internet plus+ facilitează eforturile de diversificare făcute de guvern și întreprinderi", arată instituția.

Există totuși și zone unde internetul are o slabă putere de pătrundere: astfel, numărul internauților de la țară rămâne scăzut, locuitorii din zonele rurale constituind doar o treime din total, recunoaște CNNIC. Conform experților centrului guvernamental, fie oamenii din zonele rurale nu au cunoștințe suficiente despre calculator, internet și noile tehnologii pentru a folosi acest tip de comunicație, fie nu sunt interesați.

Mai multe firme chineze — de la Tencent la compania de comerț electronic Alibaba — s-au impus în ultimii ani printre giganții internetului mondial, mai ales datorită exploziei vânzărilor online, care au crescut în 2015 cu 33%, atingând 3.880 de miliarde de yuani (522 de miliarde de euro), adică aproape 13% din totalul vânzărilor anuale cu amănuntul din China.

Anul trecut au existat în China 413 milioane de internauți care au făcut cumpărături online, potrivit CNNIC, citat de AFP.

SURSA

Comentarii