11.05.2016 13:13

Garcia: Acordul UE-Turcia privind migranții, "o treabă de mîntuială"

Ministrul spaniol de externe, José Manuel Garcia Margallo, a calificat miercuri drept "o treabă de mîntuială" acordul încheiat în luna martie de Uniunea Europeană cu Turcia pentru stoparea afluxului de migranți, acord pe care Spania l-a semnat, transmite AFP.


"Acest acord pe care l-am încheiat cu Turcia este o treabă de mîntuială", a afirmat ministrul, cunoscut pentru franchețea sa, la postul de radio Cope.

"Pe fond, Turcia ne ajută ca refugiații să nu vină masiv pe mare, iar acesta este un lucru bun, pentru că înainte își riscau viața, iar mafiile profitau de pe urma nefericirii lor", a continuat Garcia Margallo, estimînd însă că 'aceasta nu împiedică faptul că acordul a fost o treabă de mîntuială și care lasă soluția în mîinile unui stat terț'.

"Trebuie să recunoaștem toți că efortul pe care îl face UE este cu totul insuficient", a subliniat Garcia-Magallo, amintind că "Libanul, care are un venit pe cap de locuitor de 5 ori mai mic decît UE, primește un contingent sirian ce reprezintă 25% din populația sa".

În opinia ministrului spaniol, principala problemă provine din faptul că identificarea și înregistrarea refugiaților se desfășoară defectuos în țara europeană în care aceștia ajung prima dată, și anume Grecia. "Centrele de primire unde trebuie să se efectueze această identificare (...) nu funcționează", a indicat Garcia-Margallo.

"Grecia nu are funcționari pentru a rezolva toate aceste probleme, iar noi, restul țărilor, așteptăm să ni se spună că 'procesul a început și trebuie să primiți refugiați'", a adăugat ministrul spaniol.

El a avertizat că sistemul va funcționa prost "atît timp cît nu va exista o agenție europeană de azil cu adevărat comună".

În Spania, numeroși reprezentanți de partide și ONG-uri au denunțat drept "o rușine" acordul UE-Turcia.

Șeful guvernului spaniol în funcție, Mariano Rajoy, a fost criticat la începutul lunii aprilie de majoritatea partidelor din parlament, care au considerat rușinos faptul că Spania nu primise pînă atunci decît 18 refugiați de la începutul crizei, deși s-a angajat să preia 16.000.

Comentarii