07.05.2019 17:26

Peste jumătate din pinguinii de la un acvariu din Irlanda au format perechi gay

Mai bine de jumătate dintre pinguinii de la acvariul Dingle Oceanworld din Irlanda au format perechi de același sex. Opt dintre cele 14 păsări au un partener homosexual.

Printr-o coincidență bizară, îngrijitorii păsărilor au declarat că numărul perechilor gay a crescut după ce căsătoriile între persoane de același sex au devenit legale începând cu anul 2015, în Irlanda, transmite Știri.md cu referire la Stirileprotv.ro.

Perechile formate din femele își cresc puii împreună, după ce au beneficiat de ajutorul unui partener mascul temporar pentru a putea depune ouă.

„Avem două perechi de femele și două perechi de masculi. Singura metodă prin care ne putem da seama de genul lor este urmărindu-le ritualurile de împerechere”, a declarat Louise Overy, managerul acvariului.

Astfel de perechi există și în grădinile zoologice din Berlin sau New York. 

Spre deosebire de alte specii de păsări sau animale, pinguinii preiau aceleași roluri parentale și își împart sarcinile pentru creșterea puilor în mod egal.


SURSA

Comentarii