09.06.2016 14:42

România, Polonia şi Turcia solicită efective militare NATO suplimentare

România, Polonia şi Turcia cer Alianţei Nord-Atlantice suplimentarea efectivelor militare pe flancul estic al NATO, pe fondul acţiunilor Ruseiei, afirmă ministrul polonez de Externe, Witold Waszczykowski.


"Polonia, România şi Turcia au probleme comune şi propuneri de soluţionare", a declarat Witold Waszczykowski, citat de agenţia PAP.

Witold Waszczykowski a făcut aceste declaraţii după întrevederile cu ministrul român de Externe, Lazăr Comănescu, şi cu omologul din Turcia, Mevlut Cavusoglu, în perspectiva summitului NATO de la Varşovia, programat în iulie.

"Credem că securitatea pe flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice trebuie consolidată prin staţionarea de efective mixte din SUA şi NATO", a precizat şeful diplomaţiei poloneze, conform site-ului thenews.pl.

Tensiunile dintre NATO şi Rusia au culminat în anul 2014, cînd, pe fondul crizei din Ucraina, Moscova a anexat regiunea ucraineană Crimeea.

Comentarii