23.03.2016 09:56

Donald Trump şi Hillary Clinton au câştigat alegerile primare din Arizona

Donald Trump şi Hillary Clinton, favoriţi în cursa prezidenţială din SUA, au câştigat alegerile primare din statul american Arizona, informează BBC News online.

Potrivit exit-pollurilor, mesajul antiimigraţie al lui Trump, candidatul favorit al republicanilor, a rezonat cu ideile votanţilor conservatori din Arizona.

În schimb, Clinton, care se află în fruntea clasamentului în tabăra democrată, s-a concentrat pe populaţia latină în creştere din statul american sud-vestic, din apropierea frontierei cu Mexic.

În cadrul discursului de la Seattle, ţinut cu ocazia anunţării victoriei din Arizona, Clinton a vorbit despre atacurile teroriste din Bruxelles de marţi, soldate cu cel puţin 30 de morţi.

"Trăim într-o lume complexă şi periculoasă", a declarat Clinton.

"Avem nevoie de un comandant suprem (al forţelor armate, funcţie îndeplinită de preşedintele SUA) care să poată conduce puternic, inteligent şi mai presus de toate să fie pregătit să facă faţă unor astfel de ameninţări. Ultimul lucru de care avem nevoie este să incităm mai multă teamă", a continuat Clinton referindu-se la retorica lui Trump, care a ameninţat că va expulza toţi imigranţii din ţară şi că va reintroduce metode de tortură precum înecul asupra militanţilor terorişti.

Deşi rezultatele nu au fost încă anunţate în mod oficial, democratul Bernie Sanders ar urma să câştige alegerile primare din douăs state mai mici, Idaho şi Utah. Şi Ted Cruz, din partea republicanilor, ar urma să obţină victoria în Utah.

Sursa

Comentarii