01.08.2016 04:31

Un nou record pentru cel mai mare dans de roboţi simultan, în China

Peste 1000 de roboţi au dansat timp de un minut în provincia Shandong din estul Chinei, stabilind un nou record mondial Guinness pentru cel mai mare dans de roboţi simultan.

În total 1.040 de roboţi, fiecare de 43,8 centimetri înălţime, şi-au început dansul sincronizat în districtul Huangdao din oraşul Qingdao, şi 1.007 dintre ei au finalizat provocarea.
Recordul anterior a fost stabilit în luna februarie de 540 de roboţi, în oraşul Shenzhen din sudul Chinei, a declarat Wu Xiaohong, un notar al Guinness World Records.
Wu a spus că roboţii care au căzut sau s-au oprit înainte de a marca un minut nu au fost luaţi în considerare pentru rezultatul final.
Un reprezentant al firmei care a fabricat roboţii a declarat că cea mai mare provocare pentru controlul de la distanţă al acestora este interferenţa de frecvenţe radio, cum sunt cele de la telefoanele mobile sau dispozitive Bluetooth. El a spus că tehnologia de criptare folosită de companie evită această interferenţă.

SURSA

Comentarii