04.02.2015 09:07

Accident în Taiwan. Un avion cu 58 de persoane s-a prăbușit

Accident aviatic în Taiwan. Un avion al companiei TransAsia Airlines, cu 58 de pasageri la bord s-a prăbuşit în această dimineață într-un râu. Potrivit ultimilor informații, numarul victimelor care și-au pierdut viața în accident a crescut la 15.

În total, 28 de pasageri au fost salvați și duși la spitalele anunță Associated Press.

Accidentul a avut loc în oraşul Taipei. În aeronavă se aflau 58 de pasageri, dintre care 31 erau turiști chinezi. O înregistrare video a surprins momentul în care aeronava se înclină brusc şi se loveşte cu aripa de viaductul de pe autostradă, la scurt timp de la decolare, lovind în cădere un taximetrist.
Ulterior, aparatul de zbor s-a scufundat aproape în întregime în apele unui râu. Supravieţuitorii, printre care doi copii, au fost transportaţi pe uscat cu o barcă de salvare. Acesta este al doilea accident al companiei aeriene în mai puţin de un an. La sfârşitul lunii iulie, un alt dispozitiv s-a prăbuşit cu 58 de oameni la bord pe coasta de vest a Taiwanului. Atunci 48 de persoane, inclusiv doi francezi, au murit.

Comentarii